Noutăți cu privire la PAȘAPOARTE. Ce se întâmplă cu VALABILITATEA lor

Noutăți cu privire la PAȘAPOARTE. Ce se întâmplă cu VALABILITATEA lor

Începând cu data de 20 iulie 2018, vor intra în vigoare modificările Legii nr. 248/2005, referitoare la regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Legea nr.133/18.06.2018.

Conform acestora, începând cu data menționată, pașaportul simplu temporar se va elibera în termenul legal prevăzut pentru eliberarea pașaportului simplu electronic (14 zile calendaristice) sau în situații obiective, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Aceste situații trebuie dovedite cu documente care să ateste motivele de sănătate, familiale sau profesionale care determină necesitatea și urgența deplasării persoanei în străinătate şi nu există timpul necesar pentru emiterea unui paşaport simplu electronic.

 De asemenea, începând cu 20 iulie 2018, pașapoartele simple electronice vor avea valabilitate de 10 ani, pentru persoanele peste 18 ani.

Până acum valabilitatea pașaportului simplu electronic pentru cei care au peste 18 ani era de doar 5 ani. Termenul de valabilitate al pașaportului simplu electronic va fi de 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani și de 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani.

Reamintim că sătmărenii au posibilitatea de a se programa online pentru depunerea cererilor, la adresa www.epasapoarte.ro

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble