PREMIERĂ.Festivalul berii artizanale la Satu Mare. Doar bere produsă în Sătmar

PREMIERĂ.Festivalul berii artizanale la Satu Mare. Doar bere produsă în Sătmar

Un eveniment în premieră va avea loc, la acest sfârșit de săptămână la Satu Mare. Este vorba despre prima ediție a Festivalului Berii Artizanale în cadrul căruia se va bea doar bere făcută la Satu Mare. Totodată, cu această ocazie, va fi lansată și noul sortiment de bere produs la Satu Mare: berea Transilvania.

Deschiderea oficială

Festivalul Berii Artizanale Satu Mare se va desfășura în perioada 10-11 august, adică vineri și sâmbătă, pe platoul din Piața 25 Octombrie (Centrul Nou). Deschiderea oficială va avea loc vineri, de la ora 14.00, la scena de pe Platoul din Centrul Nou.

Nouă bere a sătmărenilor, berea Transilvania

Cu această ocazie, pe lângă berea HAB, produsă de fabrica de bere din Satu Mare, va fi lansat și noul sortiment de bere artizanală: Berea Transilvania.

Este vorba despre o bere unică, cel puțin în România, care va avea un proces de fermentare natural, întins pe o durată de 30 de zile.

Noua bere Transilvania este făcută după o rețetă foarte veche, datând din secolul XVII, iar datorită procesului de fermentare natural și îndelungat, nu provoacă nici dureri de cap, nici balonări, având o alcoolemie de 7,2%. Berea Transilvania va fi atât blondă, cât și neagră și nu conține conservanți sau chimicale.

Distracție pentru toți

În afară de bere, în cadrul Festivalului Berii Artizanale de la Satu Mare, sătmărenii vor avea parte de câștiguri, prin intermediul unei tombole, dar și de spectacole deosebite, printre care amintim Bertici Fiverek, Mandinga, DJ Leviciusz, care vor conectrat vineri seara, și Petrică Mureșan, Rollscream, Deak Bill Gyula sau trupa Zdob și Zdub, care vor conecrta sâmbătă seara.

Sătmărenii pot veni la acest eveniment împreună cu familia, fiind organizate locuri de joacă și de distracție și pentru cei mici.

Mai mult decât atât, organizatorii, reprezentanții SamMills, vor să organizeze aceste festival în fiecare an de acum înainte și de fiecare dată la aceeași dată.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble