CRUDĂ SOARTĂ Abandonați la naștere în spital. Din păcate, tot mai mulți

CRUDĂ SOARTĂ Abandonați la naștere în spital. Din păcate, tot mai mulți

Unii copii au o soartă crudă chiar de la naștere. Este vorba despre acei copii care au fost abandonați de mamele lor chiar în spital. Conducerea Secției de Neonatologie a Spitalului Județean Satu Mare sapune că numărul copiilor care au această crudă soartă a crescut substanțial în ultimii an.

Sărăcia și neputința

Potrivit informațiilor furnizate de Medicul şef al Secţiei Neonatologie Satu Mare, Zita Luczki, de la începutul anului și până în prezent un număr de 22 de nou născuți au fost abandonați în spital la Satu Mare chiar după naștere.

Medicul șef spune că, numărul acestor oropsiți ai soartei a crescut față de 2017 când, pe tot anul au fost înregistrate doar 20 de astfel de cazuri.

Medicul Zita Luczki, a afirmat că principala cauză a acestor abandonuri este sărăcia. ”De obicei, aceste abandonuri se întâmpolă la mamele cu o situație precară. Spre exemplu, trăiesc în condiții grele și mai are și vreo cinci copii acasă. Și atunci aleg să recurgă la aceste gest”, explică medicul șef.

Copiii abandonaţi ajung să fie instituţionalizaţi, iar puţini dintre ei înfiaţi.

Mame minore

De asemenea, medicul Zita Luczki a mai precizat că, tot în aceeași perioadă de timp, 30 diontre cele peste o mie de mame care au născut la Maternitatea din Satu Mare au fost minore.

”În mod surprinzător, cele care abandonează copii nu sunt mame minore, ci femei care provin dintr-un anumit mediu şi au mai mulţi copii acasă”, mai precizează doctorița.

Demn de remarcat este și faptul că, anual, la Spitalul din Satu Mare se nasc circa 1.800 de copii, din care aproximativ 200 vin pe lume prematuri.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble