FOTO. Piața Mică, modernizată din temelii. Ce se va construi aici

FOTO. Piața Mică, modernizată din temelii. Ce se va construi aici
||||

Piața Agroalimentară, cunoscută și ca Piața Mică, a intrat într-un amplu proces de modernizare. Noul spațiu agroalimentar va cuprinde locuri amenajate pentru comercianții de fructe și legume, lactate, precum și o zonă acoperită pentru tarabele producătorilor sătmăreni.

Investiție de peste 1,5 milioane lei

Lucrările de demolare au fost demarate luni, 1 octombrie, urmând ca în perioada următoare să se desfășoare și cele privind refacerea rețelei de canalizare și alimentare cu apă.

Astfel, în zona A, respectiv în incinta pieței, se va amenaja o clădire cu un etaj, la parter urmând să fie un spațiu de vânzare a laptelui și vestiare, la etaj vor fi spații pentru personalul care administrează piața precum și un spațiu pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prelevare a probelor luate de personalul D.S.V.S.A. Suprafața pieței va fi acoperită cu o copertină metalică pentru protecție împotriva apeler pluviale, întreaga zonă urmând să fie îngrădită. În zona B, respectiv în spatele pieței se va reface toaleta publică care va deservi și cumpărătorii.

Investiția este finanțată din bugetul local, fiind alocați aproape 1,5 milioane de lei pentru ca spațiul agroalimentar să fie unul modern și să corespundă nevoilor producătorilor locali. Termenul de execuție este de aproximativ 10 luni.

Primarul, în vizită pe șantier

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a făcut o vizită pe șantierul din Piața Mică și a stat de vorbă cu producătorii care au fost mutați pe platoul din vecinătatea pieței.

“Am anunțat la începutul acestui an că vom interveni pentru modernizarea din temelii a piețelor sătmărene. Asta se întâmplă în Piața Mică unde se vor face ample lucrări de modernizare. Contractul a fost semnat în primăvara acestui an, iar acum după finalizarea tuturor procedurilor, firma care a câștigat licitația se poate apuca de treabă. Urmărim în primul rând îmbunătățirea condițiilor de igienă și confort atât pentru producători, cât și pentru cumpărători. Cred că sătmărenii, dar și mici producători care vin de atâția ani să își vândă produsele aici merită un spațiu adaptat nevoilor și condițiilor actuale“, a declarant primarul Kereskényi Gábor.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble