Împreună sărbătorim Anul Centenar la Carei

Împreună sărbătorim Anul Centenar la Carei

Acum 100 de ani, peste 100.000 de oameni din toate colțurile României se îndreptau către Alba Iulia, pentru a asista la desăvârșirea celui mai puternic act din istoria României iar printre ei au fost şi careieni de-ai noştri.

În acest an, având ca organizatori Societatea cultural-patriotică Avram Iancu, Asociaţia pensionarilor, Asociaţiunea ASTRA Carei, Asociaţia Unirea 2009, Asociaţia Colonia Moţilor Ianculeşti şi Asociaţia cadrelor militare în rezervă subfiliala Carei, va fi organizat, în municipiul Carei, un amplu program intitulat Împreună sărbătorim Anul Centenar la Carei”.

Manifestările vor avea loc duminică, 28 octombrie, pe platoul din fața Primăriei Carei, cu începere de la ora 13.30.

După concertul oferit de Sava Negrean Brudaşcu va avea loc Balul costumului popular unde cele mai reusite piese de vestimentaţie tradiţională vor fi premiate.

Totodată, aici vor mai concerta, printre alții, Ciprian Tempe, Ionică Moiș, Cristian Crișan, Dănuț Mateș, Bogdan Zonokan și Corul Bizsericii ortodoxe din Sanislău, precum și Radu Ardelean.

Organizatorii invită la Carei în data de 28 octombrie toate asociaţiile culturale din judeţ, toate persoanele care doresc să sărbătorească Centenarul Marii Uniri. ”Veniţi cu steaguri tricolore şi cu costume populare tradiţionale la Carei în data de 28 octombrie 2018”, este mesajul organizatorilor.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble