TRAGEDIE. Un oșan de numai 20 de ani, victima CARBONIZATĂ după accidentul de la Moftin

TRAGEDIE. Un oșan de numai 20 de ani, victima CARBONIZATĂ după accidentul de la Moftin

Cu toate că în urma cumplitului accident de lângă Moftin victima a fost pur și simplu carbonizată după incediul izbucnit la impactul dintre un autoturism și un TIR, polițiștii au reușit să o identifice.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, victima este un tânăr de numai 20 de ani din Gherța Mare.

Șoferul autotrenului, un bărbat în vârstă de 35 de ani, a reușit să iasă la timp din cabină, însă ulterior a fost transportat la Urgențe pentru investigații medicale suplimentare.

În urma incendiului, autoturismul a ars în totalitate, la fel ca și capul de TIR, în timp ce remorca și încărcătura au fost distruse în proporție de 30%.

În ceea ce privește accidentul în sine, oficialul IPJ a afirmat că acesta a fost produs din cauza conducerii pe contrasens.

Cum s-a ajuuns în această situație, deocamdată nu se știe, dar, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ, sunt așteptate rezultatele autopsiei și a expertixei tehnice a autoturismului. Până atunci, sunt luate în calcul toate ipotezele: probleme de sănătate, probleme tehnice, viteză exceisvă etc.

Reamintim că un cumplit accident rutier în urma căruia tânărul de numai 20 de ani a fost carbonizat s-a produs aseară în apropiere de Moftin.

Detalii despre această tragedie puteți citi pe https://gazetanord-vest.ro/2018/12/fotogalerie-accident-infiorator-sofer-carbonizat-a-intrat-cu-masina-sub-un-tir/

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble