CARP a început anul bine, însă au scăzut împrumuturile începând de anul trecut

CARP a început anul bine, însă au scăzut împrumuturile începând de anul trecut

Sătmărenii continuă să se împrumute de la Casa Judeţenă de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Satu Mare, însă împrumuturile par a fi totuși mai puține față de anul trecut, susține președintele instituției, Lucian Marișca.

“Lumea nu se mai împrumută așa de mult ca și înainte și de asemenea au scăzut și înscrierile anul trecut față de acum doi ani, dar sperăm că o să fie mai bine. În luna aprilie, urmează să avem un congres la București pentru schimb de experiență iar apoi adunarea generală, de unde probabil, vom veni cu noi idei. Anul trecut am făcut compensări pentru 360 de membrii , compensări la ochelari 6.400, iar pentru 128 de mii de membrii, ajutoare sociale. Împrumuturile au fost 4.124 . De doi ani și jumătate în cadrul CARP se accepta și salariați, iar azi numărul acestora a depășit 500. Pensionarii preferă împrumuturile de la CARP deoarece aici dobânzile sunt mult mai mici faţă de cele practicate de bănci”, a mai spus Lucian Marișca, președinte CARP Satu Mare.

La jumătatea lunii decembrie s-a deschis un salon de masaj, la sediul vechi, deschis zilnic de la ora 8.00 până la ora 20.00. “De acest salon beneficiază toți membrii CARP, se fac programări, fiecare merge când poate, tocmai de aceea am decis să fie deschis toată ziua. Ne gândim să mai facem ceva activități chiar și culturale”, a mai precizat Marișca.

În perioada 7-8 februarie se vor face consultații oftalmologice , se vor face ochelari, cu reducerile cu care au fost deja obișnuiți membrii CARP Satu Mare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble