Cum își BAT JOC de ANGAJAȚI unii PATRONI. Aspru SANCȚIONAȚI

Cum își BAT JOC de ANGAJAȚI unii PATRONI. Aspru SANCȚIONAȚI

Mai sunt încă unii patroni care, pur și simplu, își bat joc de angajați, chiar dacă la nivelul județului Satu Mare există o mare deficiență în ceea ce privește forța de muncă. Abaterile acestor patroni au fost depistate de inspectorii de muncă care au aplicat și amenzi.

Cel puțin 14 sociuetăți comerciale din județul Satu Mare au fost aspru pedepsite, în luna decembrie a anului trecut, pentru încălcărea, sub diferite forme, a prevederilor Codului Muncii. În total, au fost aplicate amenzi în cuantum total de 154.300 de lei.

Astfel, în urma celor 95 de controale în domeniul relaţiilor de muncă efectuate în luna decembrie 2018 s-au aplicat în total 90 de sancţiuni contravenţionale, din care 12 amenzi, în valoare totală de 123.300 lei, şi s-au dispus de către inspectorii de muncă 143 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale.

Totodată, În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 70 controale în cursul lunii decembrie 2018, fiind constatate 35 deficiențe (neconformități față de prevederile legale). Au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale, din care 2 amenzi (în valoare totală de 31.000 lei) și 33 avertismente. Au fost dispuse în toate cazurile măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble