Gripa produce restricții drastice la Spitalul Județean

Gripa produce restricții  drastice la Spitalul Județean

Ca urmnare a declarării stării de epidemiei de gripă la nivel național, conducerea SJU Satu Mare a luat mai multe decizii referitoare la accesul vizitatorilor în secțiile spitalului.

Astfel, fiecare pacient poate fi vizitat de o singură persoană pe durata a maximum 5 minute. Vizitatorii vor purta, în mod obligatorii, echipament de protecție (mască) pentru prevenirea transmiterii infecțiilor pe cale aerogenă. Măștile vor fi puse la dispoziția vizitatorilor la intrarea în secție. Se recomandă amânarea vizitei dacă apartinătorii prezintă infecții acute respiratorii. În cazul în care vizita este absolut necesară, pacienții vor purta mască și halat pe durata prezenței în salon. Vizitatorilor li se recomadă să-și acopere gura și nasul cu o batistă sau șervețel umed în cazul în care strănută sau tușesc. Șervețelele vor fi aruncate la gunoi după utilizare. Accesul vizitatorilor este permis, în limita celor 5 minute, de luni până vineri între orele 15.00-18.00 iar sâmbăta și duminica între orele 15.00-16.00. Este interzis accesul vizitatorilor în urmatoarele sectii: Neonatologie, Obstretică, Pediatrie, Boli Infecțioase, Terapie Intensivă, Nefrologie/Dializă, Chirurgie Plastică și Oncologie. Pentru a evita supraaglomerarea Unității de Primiri Urgențe, pentru a preveni creșterea timpului de așteptare, pacienții care prezintă semne ale infecțiilor căiilor respiratorii sunt rugați să apeleze mai întâi la medicii de familie, la centrele de permaneță.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble