Persoanele fizice care doresc să se înscrie în programul guvernamental prin care pot primi până la 20.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice vor putea face asta începând cu luna martie, după cum ne-a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Cornel Brezuică.
Preşedintele AFM a amintit că fondurile pentru program acoperă instalarea de panouri fotovoltaice pentru 30.000 de locuinţe la nivel naţional, iar fondurile se vor acorda pe sistemul "primul venit, primul servit", deci în ordinea înscrierii în program.
Mai multe detalii puteți citi pe economica.net




















