Pe lângă persoanele cu handicap, o altă categorie de șoferi vor beneficia de parcări gratuite în municipiul Satu Mare. Este vorba despre acele persoane care dețin și conduc mașini electrice sau hibrid.
”Beneficiază de gratuitate pentru ocuparea locurilor din parcajele cu plată, în ambele zone tarifare, persoanele fizice și juridice care prin prezentarea certificatului de înmatriculare fac dovada că au în proprietate/ dețin legal autovehicule electrice sau hibrid şi în condiţiile afişării la loc vizibil a abonamentului de parcare de culoare verde eliberat de operator. Beneficiarii vor achita contravaloarea tipizatului”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre privind aprobarea modificării și completării Regulamentului de funcţionare al sistemului privind controlul, limitarea şi taxarea staţionărilor în municipiul Satu Mare, ce va fi suspus azi dezbaterii Consiliului Local Satu Mare.
Tot în ședința de astpăzi, consilierii locali sătmăreni vor decide, sau nu, prelungirea termenului până la care se pot achita doar 50% din valoare amenzii de la 48 de ore la 15 zile lucrătoare.
”În vederea respectării prevederilor actelor normative în vigoare privind regimul contravențiilor Art. 52 alin. (2) se modifică, termenul de 48 de ore fiind înlocuit cu 15 zile calendaristice”, se mai arată în același document.




















