Profesorul, poetul şi traducătorul careian Corneliu Balla, de sorginte bihorean, cunoscut în lumea literară sub pseudonimul GABRIEL RAŢIU, (1930-2006), ar fi „împlinit”, în acest an 2019, venerabila vârstă de 89 de ani de la naşterea sa. Poetul GABRIEL RAŢIU a fost un om de cultură respectat, apreciat şi elogiat de către: dascălii careieni, foştii elevi, personalităţile culturale sătmărene, poeţii şi scriitorii din ţară şi străinătate. Profesorul de limba şi literatura română Corneliu Balla mi-a fost diriginte în anii ‘70, dar şi un mentor spiritual şi profesional. El ştia să aprecieze, cu o exigenţă bine intenţionată, capacitatea intelectuală a fiecărui elev de-al său. Putea să-i anticipeze viitorul profesional, dar mai ales punea un mare accent pe capacitatea de creaţie literară. Primele mele scrieri poetice, dintre anii 1976-1986, le-am dezbătut împreună cu dumnealui sub formă de analize literare. În urma acestora, îndrumările sale literare mi-au dat „aripi” şi speranţă de a merge pe drumul creaţiei literare.
Era în anul 2001. Poetul Gabriel Raţiu şi-a lansat la Satu Mare prima sa carte intitulată LOGOSCLIPURI, care a apărut la Editura Dacia din Cluj Napoca. A fost o seară literară memorabilă, surprinzătoare pentru scriitorii prezenţi, care a intrat în istoria literaturii sătmărene. Din diverse motive, mai mult sau mai puţin întemeiate, multe din cărţile sale n-au fost tipărite în timpul vieţii. După moartea sa, poetul şi criticul literar Aurel Pop s-a încumetat, prin ambiţia nestăvilită şi pasiunea sa pentru literatură, să publice un volum de poeme intitulat: ZARCA (denumire dată închisorii de la Gherla – n.a.). Poetul Gabriel Raţiu vorbea foarte puţin, şi nu oricui, despre anii nemiloşi ai unei detenţii nemeritate, în timpul căreia a reuşit să compună în memorie cele mai frumoase poeme, adevărate „fresce” ale suferinţei umane, marcate de mantia diafană a sublimului.
Zilele trecute am găsit printre cărţile mele acest volum de poezii, intitulat ZARCA, pe care mi l-a dăruit poetul Aurel Pop în anul 2008. L-am redeschis cu sfială, pentru rememorare, şi-am reuşit să pătrund cu mintea în lumea lui fascinantă şi dramatică. De introspecţie şi de reflexie umană aleasă, de parc-aş fi păşit pe un continent suprarealist. În timpul lecturii am descoperit „filoanele de aur” ale complexităţii ipostazelor spirituale umane, care n-au fost şi nu vor putea fi niciodată încarcerate de nicio fiinţă umană. Poetul Gabriel Raţiu, prin poemele şi sonetele sale, este un contemplativ analitic. Ermetic la prima citire! Acest poet careian, de excepţie, a reuşit să-şi metamorfozeze stările, revolta şi aspiraţiile interioare într-un limbaj poetic autentic, armonizat cu măreţia naturii înconjurătoare: „Sălcii de ceară atârnau moi peste Criş;/ Soarele zvârcolindu-se-n apă/ încerca să înoate pieziş spre apus/…; În anotimpul acela prelung mi-am potrivit primul sonet la butonieră...” (Alfa).
Singurătatea poetului, încarcerată-n temniţele unui regim confuz şi nemilos, este surprinsă maiestuos într-un poem de referinţă, în care găsim libertatea atemporală unde el trăieşte cu muzele lui fascinante. Asistăm la o confesiune pe care poetul o dăruieşte „unor coloşi de fum”, în faţa cărora creaţia lui poetică răsare ca „şi ramul florii de cireş” de sub pleoapele galeșe ale primăverii. În tăcerea celulei reci, întunecate, totul se luminează când muzele sonetelor coboară din lumea celestă: „Bine-aţi venit coloşii mei de fum/ voi comeseni ai nopţilor de gală/ nopţi ce-mi umplură pipa vieţii goală/ de-atâtea ori şi arsă de acum…” (Aprilie, noaptea de 16/17). Acest poem este cheia magică a creaţiei poetului Gabriel Raţiu. Poemele se revarsă din interiorul fiinţei sale ca un iezer descarcerat dintr-un munte al utopiei. Poemele sale redau „evadările” libertăţii interioare ale acestui poet român, condamnat de „mizerabilii” vremurilor sale, presărate cu frânturile durerii şi umilinţei, care atârnau grele pe trupul sufletului neprihănit, ţintuit într-o închisoare pământeană: „Eram o carte scrisă fiecare/ cu incolore strict-secret/ cerneluri/ cu numere de aur pe cotoare/ şi scoarţe învelite fel-de-feluri ...” (Cavalerii).
Poetul Gabriel Raţiu a fost un creator autentic, care şi-a „zămislit” aripile libertăţii poetice. „Zarca” este o carte deschisă spre nemurire, pentru fiecare dintre noi! El îşi cerne, îşi revarsă în sonete strălucitoare trăirile dramatice, „scrise” într-o celulă unde paşii erau: „Şapte încolo, şapte încoace, şapte încolo, şapte înapoi/ şapte şi şapte...” (Celular). Niciunul dintre fraţii noştri n-ar trebui să „guste” din paharul încarcerat al libertăţii!
Dumitru (LUCACIU) Țimerman
