FOTO. A doua mașină RIDICATĂ la Satu Mare. De data aceasta, un BMW

FOTO. A doua mașină RIDICATĂ la Satu Mare. De data aceasta, un BMW
|||

Se pare că cei de la ADP au avut mult de muncă încă din prima zi de când a fost dat startul la ridicarea mașinilor parcate ilegale pe teritoriul municipiului Satu Mare.

După mașina ridicată din parcarea de pe strada Golescu, a venit și rândul acestui BMW ridicat recent de pe strada Petru Bran. A fost parcată chiar sub semnul care indică faptul că mașinile vor fi ridicate.

Pentru o bună informare precizăm că în cazul depistării unui autovehicul parcat neregulamentar se parcurg următorii pași:

- un polițist local pune pe autoturism o înștiințare prin care i se aduce la cunoștință conducătorului auto că a oprit neregulamentar
- dacă după 5 minute autovehiculul rămâne în același loc, atunci se trece la ridicarea propriu-zisă
- dacă conducătorul auto se prezintă la mașină până în momentul în care autovehiculul se așează pe platformă, atunci sancțiunea este de 300 de lei.
- în caz contrar, pe lângă sancțiunea de 300 de lei, se va plăti și un tarif de transport în valoare de 200 lei
- pentru fiecare zi de depozitare, se aplică un tarif de 50 lei, calculat după 24 de ore de la ridicare
- conducătorul auto este sancționat cu 3 puncte de penalizare

Vechiculul ridicat se restituie de la sediul Transurban Satu Mare, str. Strada Gara Ferăstrău 9 după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii (ridicare/transport și depozitare) către ADP Satu Mare (telefon 0261/706802 sau 0733046635).

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble