Au fost reluate lucrările de reabilitare a Centrul Nou

Au fost reluate lucrările de reabilitare a Centrul Nou

Primăria municipiului Satu Mare a reluat ieri lucrprile de reabilitare a Centrului Nou. De data aceasta se intervine la pasajul din Piața 25 Octombrie, foarte deteriorat, de altfel. ”Continuăm lucrările de reabilitare și investițiile în oraș! În această perioadă, Primăria Municipiului Satu Mare a demarat reabilitarea cu hidroizolare a pasajului din Piața 25 Octombrie care este în stare avansată de degradare!”, se arată într-un comunicat al Primăriei Satu Mare.

Demn de remarcat este și faptul că Primăriea Satu Mare lucrează intens la proiectul de modernziare a platoului din Centrul Nou. Potrivit celor declarate de primarul Kereskenyi Gabor, Centrul Nou va fi reconfigurat și va cuprinde o pistă de biciclete, fântână arteziană și un spațiu mai generos pentru evenimente în aer liber. ”Reabilitarea Centrului Nou este o prioritate pentru noi. În acest moment se lucrează intens la proiectul ”Modernizarea și extinderea traseului pietonal și velo Centrul Nou, din municipiul Satu Mare”, care va fi finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Astfel, avem în vedere reconfigurarea Pieței 25 Octombrie, integrarea în peisajul arhitectural a unei piste de biciclete, refacerea fântânii arteziene și amenajarea unui spațiu public generos pentru organizarea de evenimente și întruniri publice”, a declarat primarul Kereskenyi.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble