ANCHETĂ. JAFUL anului la Satu Mare. A doilea CAZINO prădat

ANCHETĂ. JAFUL anului la Satu Mare. A doilea CAZINO prădat

Un cazino din municipiul Satu Mare, mai precis de pe bulevardul Independenței din cartierul Micro 17, a fost prădat duminică dimineața în ceea ce se poate numi, cel puțin până acum, jaful anului. Este al doilea cazino prădat în cursul acestei luni după cel din Carei. Ora a fost aceeași, doar felul în care s-a acționat a fost diferit.

Jaful, dis-de-dimineață


Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, Paula Gabor, jaful de la Satu Mare s-a produs duminică, 30 iunie, dis-de-dimineață, când un individ a intrat în cazino, a folosit un spray lacrimogen, a furat o sumă mare de bani apoi a dispărut fără urmă.

”Poliția a fost sesizată în această dimineață, în jurul orei, 6, 10, despre faptul că o persoană necunoscută a intrat într-un cazinou din municipiul Satu Mare, unde a folosit un spray lacrimogen.
A reușit să extragă aproximativ 10,000 lei. În acest moment polițiștii efectuează investigații pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și pentru a identifica persoana”, declară oficialul IPJ Satu Mare.

Totodată, Paula Gabor a declarat pentru Gazeta de Nord Vest că există un cerc de suspecți și că este vorba despre o chestiune de timp până ce autorul jafului va fi identificat și prins.

Cazino prădat și la Carei


Un jaf similar, ca oră, nu neapărat ca felul în care s-a acționat, s-a produs tot într-o zi de duminică, în 3 iunie, la un cazino din Carei. Aici, în jurul orei 4.00 dimineața, un individ a intrat în cazinoul de pe Calea Mihai Viteazul din Carei și, sub amenințarea unei arme, acesta l-a obligat pe angajatul cazinoului să-i dea toate încasările din acea noapte, adică circa 15.000 de lei.

Poliția investighează mai multe piste pentru a da de urma infractorului, însă până la această dată, acesta nu a fost prins.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble