„Piraţii şoselelor”, depistaţi şi sancţionaţi de poliţiştii rutieri

„Piraţii şoselelor”, depistaţi şi sancţionaţi de poliţiştii rutieri

În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii rutieri din toată ţara au declanşat acţiunea “pirații rutieri” în cadrul căruia s+a urmărit, în special, legalitatea transportatorilor. Peste 21.000 de vehicule au fost controlate la nivel naţional din care peste 530 au fost controlate în judeţul Satu Mare. Totodată, au fost aplicate peste 4.000 de amenzi, din care 84 în judeţul nostru.

Peste 530 de autovehicule controlate la Satu Mare Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, în perioada 01-04, la nivelul județului Satu Mare, în cadrul acțiunii “pirații rutieri”, au fost controlate peste 530 de autovehicule. În urma acestor controale au fost aplicate 84 de sancțiuni contravenționale, din care 47 la OUG 195/2002, cin ci la Legea Nr. 38/2003 iar 32 la alte acte normative.

De asemenea au fost reținute trei permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

La nivel naţional La nivel naţional, în perioada 1 – 4 august 2019, în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, polițiștii au depistat 244 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, fiind dispuse 201 imobilizări de autovehicule folosite de „pirați”.

Polițiștii au controlat 21.291 de autovehicule și 13 societăți comerciale, fiind constatate 123 de infracțiuni (6 de natură economică, 80 la regimul circulaţiei rutiere și 37 alte feluri). De asemenea, au fost aplicate 4.032 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.155 la O.U.G. nr. 195/2002, 371 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 106 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 2.400 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative.

Totodată, au fost efectuate 7.564 de testări cu etilotestul, fiind reținute 21 de permise de conducere şi retrase 223 de certificate de înmatriculare. În activități, alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalității economice și de la transporturi, au fost angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităților din domeniu continuă.

Florin Dura
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble