Un hoț și o hoață, prinși de polițiștii sătmăreni

Un hoț și o hoață, prinși de polițiștii sătmăreni

Polițiștii sătmăreni au reușit să prindă doi infractori, un hoț și o hoață, după ce aceștia au săvârșit fiecare cel puțin câte un furt.

Activităţile de documentare şi investigare efectuate de poliţiştii de ordine publică careieni au dus la identificarea unui bărbat din municipiul Carei bănuit de comiterea unui furt din curtea unei societăți de dezmembrări auto. A fost recuperat o parte din prejudiciul total, respectiv 2000 lei.

În cursul zilei de miercuri, 31.07.a.c. Poliția municipiului Carei a fost sesizată cu privire la un furt din cutea unei societăți de dezmembrări auto din localitatea Carei.

Cercetările efectuate de poliţiştii au stabilit că în cursul lunii iunie, bărbatul în vârstă de 51 de ani, ar fi sustras 8 jante de aluminiu cu anvelope, prin escaladarea gardului, pe timp de noapte. O parte din prejudiciu, în valoare de 2000 lei a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

În baza probatoriului administrat, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

De asemenea, poliţiştii au identificat o femeie de 32 de ani, din localitatea Cristoleț, județul Sălaj, care a sustras din casa unui bărbat suma de 500 lei.

Mirercuri, 31 iulie a.c., un bărbat de 70 de ani, a sesizat poliţia că în cursul zilei i-a fost furată suma de 500 lei, din interiorul locuinței din localitatea Giurtelecu Hododului.

Cercetările efectuate de poliţiştii au stabilit că sălăjeanca, profitând de faptul că proprietarul locuinței se afla în bucătăria de vară, iar poarta de acces şi uşa de la intrare erau deschise, ar fi pătruns în locuinţă, de unde a sustras suma de 500 de lei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Recomandări pentru cetățeni

o Asiguraţi-vă zona de acces în curte şi în locuinţă cu sisteme de închidere solide și iluminat corespunzător;

o Atunci când persoane necunoscute vin la ușa dumneavoastră sub diverse pretexte (vând bunuri la preţuri mici, prestează servicii, cer anumite lucruri), NU le permiteţi accesul şi evitaţi să acceptaţi orice fel de propunere din partea acestora! Cu cât propunerea este mai avantajoasă, cu atât trebuie să vă dea mai mult de bănuit!

o Dacă locuiți singur/ă, rugaţi o rudă sau un vecin de încredere să vă viziteze cât mai des şi să aibă sub supraveghere locuinţa dumneavoastră; pentru mai multă siguranţă, puteţi face acelaşi lucru pentru rudele/vecinii dumneavoastră.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble