Erudit publicist și filosof
Perioada în care părintele Lucaciu a fost profesor de religie şi limba română la Gimnaziul Catolic Superior de Stat din Satu Mare, ni-l descoperă pe acesta ca pe o mare personalitate și în domeniul publicisticii filosofice, el elaborându-și opera filozofică şi pedagogică „Instituţiuni filosofice”, lucrare scoasă la Tipografia Liberă din Satu Mare între anii 1881-1884, dar şi alte lucrări pentru uz didactic. Lucrarea „Instituţiuni filosofice” este structurată în trei volume, primul numit „Logica”, apărut în 1881; al doilea „Metafizica” – 1882 şi al treilea numit „Morala”, apărut în 1884. Conform autorului, logica, ca ştiinţă: „stabileşte şi ne întinde principiile ei, regulile raţionării sănătoase, spre formarea conceptelor adevărate despre lucrări şi a convingerilor tari şi profunde în adevăr.” [ Constantin Rusu, Idei filozofice şi social-politice înaintate în gândirea lui Vasile Lucaciu în “Acta Musei Napocensis”, Cluj, vol.VIII, 1971, p. 302.]
În ceea ce priveşte noţiunea, conceptul, ideea, el le priveşte ca „percepţiuni intelectuale... prin care mintea câştigă notiţe despre oricare obiect.” .
La rândul său, OMUL este privit de Lucaciu, ca o firmitură în marele ocean al societăţii; „omul este o mică fărâmitură în mulţimea imensă a semenilor.” . În ceea ce priveşte libertatea socială, ea este privită ca egalitate şi drept a tuturor naţiunilor de-a fi libere şi de a-şi făuri singure acest destin. „Ideea libertăţii – scria Lucaciu – este izvorul bogat de virtuţi care dă direcţia popoarelor, este soarele la care ne încălzim cu toţii şi numai acele popoare s-au arătat virtuoase, care au înţeles cum trebuie de urmat cu toată sfinţenia principiul sublim al libertăţii.” .
Din păcate, un efect neaşteptat al imensei sale popularităţi politice, a adus în mentalul unei facțiuni (ne)gânditoare de indivizi din societatea românească a celei de-a doua jumătăți a secolului XX, o erodare şi trecere voită şi vinovată sub tăcere, a operei mai sus menţionate, agravată şi de anomalia vitregirii catolicismului de rit grec de posibilităţile de manifestare religioase, culturale şi identitare.
Cauzatoare de „uitare” şi omitere de reeditare, timp de mai bine de 120 de ani, această stare de somnolență a dăinuit până în anul 2005, când sub îngrijirea unor contemporani, a fost reaşezată la locul de cinste pe care îl merită, „Leul de la Şişeşti” şi prin calitatea ştiinţifică de filozof, opera sa redescoperită fiind valoroasă şi prin apropierea ei de ideile marilor gânditori ai antichităţii: Socrate, Platon, Zenon, Pitagora, Diogene, dar şi a celor moderni: Descartes, Hegel, Kant, Spinoza, Auguste Comte, David Hume, Charles Founier.
Vremuri tulburi pentru dascălul Lucaciu
În 1867 în urma formării dualismului Austro - Ungar, Francisc Iosif, împăratul Austriei, a fost încoronat cu deosebit fast ca rege apostolic al Ungariei, prin acest act cauza românilor privind câştigarea drepturilor naţionale din zonele ocupate, pe cale oficială și diplomatică fiind definitiv pierdută. Între anii 1883-1906, Lucaciu redactează şi tipăreşte publicaţia „Revista Catolică”, care apare cu întrerupere la Satu Mare şi Baia Mare, având un caracter de dialog social și editată în dorinţa de întărire a credinţei poporului. În altă ordine de idei, activitatea pedagogică a lui Vasile Lucaciu, tulbură progresiv spiritele maghiarilor din acele vremuri, săptămânalul „Szamos” publicând declarația unuia dintre colegii lui care reclama că: „Pe unul din învăţătorii premiaţi, fie că-l căuta dinadins, sau l-a găsit la întâmplare, un profesor de la Liceul Regesc Catolic, îl cheamă la o parte şi-l apostrofează, întrebându-l cum poate să comită aceasta împotriva intereselor neamului său?... Îl cunoaştem noi de mult pe acest domn profesor, ca pe principalul maestru al acestor agitări. În persoana lui crede opinia publică că se ascunde autorul articolului apărut în „Gazeta”. Facem întrebare Ministerului Educaţiei Naţionale dacă poate tolera ca un profesor de la o Instituţiune de Stat să agite în felul acesta.”
Într-un alt denunţ împotriva profesorului Lucaciu, mama unui elev reclamă autorităţilor civile din localitate că: „La orele de limba română la Liceul de Băieţi din Satu Mare, strecura din când în când şi câte o lecţiune cu caracter naţional, vorbind elevilor despre superioritatea rasei noastre şi drepturile ei asupra Ardealului.” Mama elevului, unguroaică, de neam român renegat, era intrigată de prea multele cunoştinţe deţinute de copilul ei asupra originii daco-române a poporului român şi deci a strămoşilor săi.
Toate aceste reacții antiromânești veneau ca răspuns și la evenimentele petrecute în data de 3 iunie 1880 la Satu Mare, unde a avut loc Conferinţa Intelectualilor Sătmăreni, unde s-a adoptat o propunere semnată şi de Dr. Vasile Lucaciu, care decreta că:
„ Biserica şi şcoala greco-catolică de un timp încoace stagnează şi se află într-o situaţie anormală; considerând că, conservarea instituţiilor bisericeşti şi interesele culturale ale poporului pretind imperios să se facă paşii ceruţi pentru regularea acelora în sinodalitate, considerând că fraţii din dieceza gherleană s-au pronunţat deja în această cauză şi această mişcare constituţională află consimţământul general al românilor din aceste părţi propunem: să se aleagă o comisie de 3 membri cu încredinţarea ca:
- a) să se convoace o conferinţă mai amplă constatatoare din preoţime şi mirenii din comitatul Satu Mare;
- b) să elaboreze un memorand în care să se depună principiile pe baza cărora să se reguleze afacerile bisericeşti şi şcolare;”
Tot în cadrul aceleiaşi conferinţe se stipulează că: „Punându-se întrebarea, că oare declaraţiunea conferinţei în ceea ce priveşte dezvoltarea limbii şi ortografiei române să fie trimisă direct la Academia Română din Bucureşti. Pentru tipărirea unei broşuri cu declaraţiunea conferinţei se alege o comisie formată din şase membri: Augustin Pop, G. Marchiş, S. Sălăjanu, Lazăr Iernea, Vasile Lucaciu, Gheorghe Lazăr.”
… iar într-o altă Conferinţă a Intelectualilor Sătmăreni, datată pe 5 mai 1880, desfăşurată în comuna Homorod, cu privire la proiectul întocmit de Titu Maiorescu asupra ortografiei române, se spune: „Membrii conferinţei să-şi dea una declaraţiune în care să depună principiile generale, după care au de a se forma regulile ortografice şi tot una dată să se ia o critică detaliată proiectului domnului Maiorescu ... care se abate de la principiile sănătoase filologice.”
Revenind la reclamația doamnei de origine maghiară, româncă renegată; dascălul Vasile Lucaciu (ca demn urmaş al lui Gheorghe Şincai şi Samuil Micu), strecura la orele de română elevilor săi câte o lecţie cu caracter naţional în care-şi prezenta originea românească; din această pricină autorităţile maghiare, prin ministrul Trefort Agoston vor să-l scoată din învăţământ, invitându-l la Budapesta, unde este primit imediat și recunoscându-i-se „meritele culturale şi marea sa orientare în ce priveşte problema naţionalităţilor:” I se propune să plece la Losoncz „ca profesor public la catedra de limba latină de la Liceul de Stat, dar numai pentru un scurt timp.”
Vasile Lucaciu refuză postul, mai târziu declarând:
„Rezultatul a fost că s-au dovedit corectitudinea mea preste toată îndoiala, iară magistratul orăşenesc şi Comitetul Comitatens au rămas ruşinaţi, ca nişte denunţători perfizi şi calomniatori. Şi guvernul ţării n-au avut curajul să tragă consecinţele juridice de drept public şi social din această afacere, n-au avut curajul să reprobeze în act direct oficios insultele, pre carii le-au aruncat în faţa unui om cinstit; nu, ci pe cale indirect, ca şi cu frică mi-a dat satisfacţiune, denumindu-mă de profesor public ordinar la Gimnaziul Superior din Losoncz. Scopul adevărat însă a fost ca să mă scoată din sânul poporului românesc. Mai mult am fost ispitit cu promisiuni, cu ademeniri, să primesc postul oferit, până când în 4 iulie 1885 la 11 oare din zi, având întâlnire cu răposatul ministru Augustin Trefort, s-au rezolvat cauza, să primesc staţiunea oferită”.
În urma încercărilor de tratative întreprinse de partea maghiară, părintele Vasile Lucaciu refuză postul de profesor public ordinar la Gimnaziul Superior din Losoncz, acest act de onoare reprezentând practic ieșirea sa definitivă din activitatea didactică
”… Nu este aici locul să registrez toate detaiurile, amintesc numai, că ministrul sus numit m-au rugat frumos să primesc staţionea profesorală din Losoncz, acolo să dezvolt acea activitate pentru cultura maghiară, pre care el ştie că o dovedesc pentru cea română, apoi de toate vor fi bine, în scurtă vreme mă va duce la minister, unde are trebuinţă de mine pentru un post distins la care m-au menit. Văzând eu această procedură, mâhnit până în adâncul sufletului, de soartea neamului meu, i-am răspuns categoric şi hotărât; vreau să fiu cavaler faţă de voinţa ce mi se arată prin promovare, şi aşa voi primi denumirea pro forma, însă voiu abzice imediat de staţiunea la care voi fi denumit şi declar înaintea Excelenţei Tale că înaltul govern maghiar nu dispune de atâtea milioane, pentru cari să-mi las eu poporul românesc.”
Valeriu Valerian IOAN
Nicoleta IOAN
