Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni

Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 7 octombrie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 20 000 de lei.

Astfel, la data de 7 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 50 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 20 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 5 conducători auto și au ridicat 2 certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost organizate acțiuni pe linia depistării persoanelor care efectuează transport ilegal de material lemnos, astfel la data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au depistat 3 căruțe care transportau material lemnos, în extravilanul localității Hrip, fără a deține documente legale, astfel că au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale și a fost ridicat în vederea confiscării 3,5 mc de material lemnos.

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble