ȘOCANT. A răpit bebelușul și l-a ABANDONAT pe marginea Someșului

ȘOCANT. A răpit bebelușul și l-a ABANDONAT pe marginea Someșului

La data de 20.10.2019,  la ora  21.56,  o tânără de 20 de ani,  a sesizat  I.P.J. Satu Mare cu privire la faptul că,  în timp ce se afla în parcarea unui supermarket din  municipiul Satu Mare, în urma unor discuții contradictorii cu un  bărbat, în vârstă de 41 de ani,  acesta i-a  luat copilul în vârstă de patru luni, fără acordul ei.

În  urma apelului,  polițiștii de ordine publică și investigații criminale au demarat imediat cercetările în vederea găsirii bărbatului reclamat și al minorului.

În scurt timp  polițiștii au reușit  salvarea  minorului de pe marginea râului Someș, unde a fost abandonat de bărbat sub presiunea căutărilor polițiștilor.

Deoarece minorul avea hainele ude, până la sosirea ambulanței, polițiștii i-au acordat primele îngrijiri înfășurându-l într-o jachetă, fiind ulterior transportat la spital în vederea efectuării de investigații de specialitate, acesta fiind în afara oricărui pericol.

La scurt timp polițiștii l-au depistat pe bărbatul în cauză  conducându-l la sediul poliției pentru audieri.

Cercetările continua  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  lipsirea de libertate în mod ilegal.

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble