În fiecare an 1 Octombrie este o zi specială nu numai pentru semenii noştri care trăiesc perioada frumoasă a pensionării dar şi pentru noi care aşteptăm cu nerăbdare, an de an, sărbătorirea acestui eveniment împreună cu colegii noştri pensionari.
APM Satu Mare celebrează 11 ani de când a inințiat întâlnirea anuală cu colegii pensionari pentru a petrece câteva ore împreună, în primul rând, dar şi pentru a cunoaşte şi a vizita obiective de investiții cu care se poate mândrii judeţul Satu Mare şi care contribuie la dezvoltarea durabilă a județului nostru. An de an, până acum s-au vizitat obiective emblematice pentru judeţul nostru, fie ele culturale, turistice sau economice: Complexul de educaţie ecologică „Casa verde”, Tabăra ecologică de la Tarna Mare, Castelul din Carei, Fabrica First Biogaz și Cetatea din Ardud, Casa meşteşugarilor, Centru de recreere Kentaur - Atea, Depozitul ecologic de deşeuri - Doba, Fabrica de ciocolată - Odoreu, Lacul de la Călineşti Oaş, SC Alu Menziken SRL, Complexul arheologic ,,Cuptoarele dacice”, Castelul renascentist Lonyai și pălincia Zetea din Medieşu Aurit.
În acest an, din dorința de a cunoaște mai bine biodiversitatea județului și de a cunoaște rezultatele implementării proiectului ROLLERLIFE+, obiectivul vizitat a fost Situl Natura2000: Câmpia Nirului – Valea Ierului (ROSPA0016), precum și obiectivele de investiții din această zonă protejată: Societatea Agricolă ,,Schamagosch” din Ciumeşti al cărui manager în persoana dlui Löchli Mihály a prezentat realizările companiei începând cu mica întreprindere de procesare a legumelor şi fructelor,cultura plantelor, creşterea animalelor şi până la renumita tabără de echitație înființată în special pentru copii dar şi pentru toți cei care sunt pasionați de sportul minții şi a sufletului.
Finalizarea vizitei a fost la Casa Vânătorilor de la Foieni, obiectiv turistic deosebit de atractiv care a oferit posibilitatea prezentării proiectului ROLLERLIFE aflat în curs de implementare şi care are ca obiectiv protejarea dumbrăvencei, precum şi depănării amintirilor legate de anii petrecuți împreună.




















