Cele mai multe ridicări de mașini parcate neregulamentar dispuse de polițiștii locali din Satu Mare sunt în cazul autoturismelor parcate pe trecerile de pietoni, se arată într-o informare făcută de această instituție. Se știe faptul că în data de 6 mai a început, la Satu Mare, activitatea de ridicare a mașinilor parcate ilegal. De atunci, și până la finele lunii noiembrie, adică în circa 7 luni de zile, echipa și macaraua ADP, specializate pentru astfel de activități, au ridicat, din oraș, peste 700 de autovehicule parcate ilegal. Astfel, dacă facem un calcul a celor șapte luni analizate, ajungem la concluzia că au fost ridicate, în medie, peste o sută de mașini pe lună. Cea mai ”productivă” lună, din acest punct de vedere, este iulie, cu 154 de mașini ridicate, urmată de august – 118, iunie – 104. Reamintim faptul că în cazul în care utilizatorul sau proprietarul se prezintă la autovehicul până în momentul ridicării și nu se mai efectuează transportul și depozitarea, sancțiunea este de 300 de lei. În caz contrar, pe lângă sancțiunea de 300 de lei, se va plăti și un tarif de transport în valoare de 200 lei. Pentru fiecare zi de depozitare tariful este de 50 de lei. Mașinile ridicate sunt depozitate în curtea Transurban de unde pot fi recuperate.




















