Corul Solemnis, concert magic la Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului”

Corul Solemnis, concert magic la Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului”
||

Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus Hristos este prilej de o deosebită bucurie în toate comunitățile creștine de pe întreg globul. Luna decembrie este luna în care au loc în biserici concerte de colinde spre lauda acestei regale sărbători. Sub aceste auspicii s-a desfășurat și concertul de Crăciun al corului Solemnis la catedrala ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare.

 Corul Solemnis, repertoriu variat

Astfel, în seara de marți, 10 decembrie 2019, începând cu ora 18, la catedrala ortodoxă română “Adormirea Maicii Domnului” de pe bulevardul Vasile Lucaciu, a avut loc un concert de Crăciun absolut magic al corului Solemnis, dirijat de profesoara Maria Chiș și cu implicarea soliștilor Marius Boroș, Valer Băbuț, Alexandru Juhas, Camelia Goia, Beata și Răzvan Pap, alături de copiii Taisia și Matei. Corul a încântat audiența cu colinde cunoscute, dar și mai puțin cunoscute, creând o atmosferă cu totul și cu totul specială printr-un repertoriu variat.

O atmosferă sublimă

Îmbrăcămintea membrilor din cor în alb predominant a avut un aer regal, amintind de cetele îngerești din Sfintele Scripturi și conferind o aromă solemnă, după cum e și numele corului - Solemnis. Biserica, la fel ca de fiecare dată, a contribuit prin acustica deosebită – ecoul colindelor pătrunzând inimile celor prezenți. Catedrala a fost arhiplină, iar audiența a răsplătit eforturile coriștilor prin aplauze îndelungi.

Concertul a fost așadar savurat de cei prezenți până la ultima notă muzicală, oamenii au plecat spre casele lor încărcați spiritual, mai voioși, mai încrezători, ducând Sfântul Duh și spiritul sărbătorilor de iarnă mai departe.

Rareș Jucan
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble