Proiectul „Reabilitarea mormintelor şi operelor comemorative de război din judeţul Satu Mare”, derulat de Consiliul Judeţean Satu Mare şi de Muzeul Judeţean Satu Mare, a ajuns la final. În luna noiembrie 2019 au fost recepţionate lucrările la ultimele patru obiective: mormântul comun de război de la Babţa, mormântul comun de război de la Cioncheşti, Monumentul Eroilor de la Sătmarel şi Monumentul Eroilor de la Botiz.
În total, în anii 2018 şi 2019, au fost reabilitate 30 de morminte şi monumente de război, fiind efectuate tratamente de biocidare şi hidrofobizare, precum şi lucrări de curăţare, placare cu granit, reparaţii la elementele decorative, înlocuiri de elemente deteriorate ireversibil, reparaţia înscrisurilor, refacerea sau turnarea de trotuare şi borduri de protecţie, reparaţii la împrejmuiri, tencuire etc.
Lista mormintelor şi monumentelor reabilitate:
Cămin – Monumentul Eroilor din cimitirul romano-catolic
Hodod – Mormânt comun de război din primul război Mondial
Roşiori – Monumentul Eroilor din centrul satului
Trip – Monumentul Eroilor din centrul satului
Cioncheşti – Mormânt de război din curtea bisericii greco-catolice
Gelu – Monumentul Eroilor din centru
Gerăuşa – Monumentul Eroilor din centrul satului
Hodod – Monumentul Eroilor de lângă biserica reformată
Hodod – Obelisc din al doilea război mondial
Homorodul de Jos – Monumentul Eroilor din centrul satului
Hrip – Monumentul Eroilor de lângă biserica reformată
Mădăras – Monumentul Eroilor din centrul satului
Moftinu Mic – Monumentul Eroilor din primul război mondial din centrul satului
Moftinu Mic – Monumentul Eroilor de lângă drumul naţional
Moftinu Mic – Monumentul Eroilor din al doilea război mondial din centrul satului
Socond – Monumentul Eroilor din centrul satului
Babţa – Mormânt comun de război din cimitirul Babţa
Tiream – Monumentul eroilor din centrul satului
Unimăt – Monumentul Eroilor din centrul satului
Acâş – Monumentul Eroilor din centrul satului
Botiz – Monumentul Eroilor de lângă biserica catolică
Căuaş – Monumentul eroilor din centrul satului
Ciumeşti – Monumentul Eroilor de lângă biserica catolică
Ciumeşti – Monumentul Eroilor din centrul satului
Ghenci – Mormânt de război de lângă biserica reformată
Moftinu Mare – Monumentul Eroilor din centrul satului
Păulian – Monumentul Constantin Paulian
Sânmiclăuş – Monumentul Eroilor din centrul satului
Sânmiclăuş – Mormânt de război din cimitirul ortodox
Sătmărel – Monumentul Eroilor de lângă Căminul Cultural
Lucrările au fost efectuate sub coordonarea directă a domnului Radu Ovidiu Ardelean, director adjunct al Muzeului Județean Satu Mare. Rezultatele proiectului vor putea fi văzute în detaliu într-o expoziţie pe care Muzeul Judeţean Satu Mare o pregăteşte pentru începutul anului viitor, expoziție în care vor fi expuse imagini ale acestor monumente înainte şi după restaurarea lor. De asemenea, muzeul are în pregătire un album de fotografie care va conţine toate mormintele şi monumentele comemorative de război din judeţul Satu Mare, care va fi lansat tot la începutul anului viitor.























