La 168 de ani de la nașterea preotului dr. Vasile Lucaciu, marele patriot a fost comemorat în localitatea Apa, locul de naștere al uneia dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni. Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus, a depus astăzi o jerbă de flori la bustul marelui erou din curtea Casei Memoriale Dr. Vasile Lucaciu. Figura acestei mari personalități a fost evocată la Căminul Cultural din localitate, acolo unde a avut loc și un moment artistic dedicat memoriei dr. Vasile Lucaciu.




















