“Anotimpul tăcerii” – Etică de cristal a poeziei!

Nu scriam despre frumoasa carte de versuri, semnată de Miorița Baciu Got, cea care ne-a “ordonat” ani în șir pe toți dascălii de limba română a României într-o perioadă importantă, ci pentru că, prin ea, ne aducem aminte de regretatul nostru coleg, profesorul și poetul minunat Petre Got. Doamne, ce om minunat și ce coleg bun a fost acest maramureșean, cu un suflet de român ce nu mai încăpea în pieptul lui! Dorim toți, ca școala din Desești să-i poarte numele și… sperăm că așa va fi! Altfel, cineva căruia îi pare rău cu adevărat de ofensa pe care ne-o aduce nu va face remarci cu privire la obligația creștinului de a ierta și nici nu va căuta să-și justifice vina prin a ne face pe noi să ne simțim vinovați, ci acceptă responsabilitatea pentru ofensa adusă și acceptă și consecințele alegerilor nefericite. Oricum, pe maramureșeni îi obligă multe fapte ale lui Petre Got, care merită, cu prisosință, acest lucru! Miorița Baciu Got realizează un volum de versuri minunate, fiind printre foarte puținii autori care-și cântă tatăl, care-și depune mărturia pentru suferințele celui pe care nu-l poate uita nici când va trece în partea cealaltă a vieții.

Spațiul liric adjudecat de autoare, printr-o modestie seniorială, este unul al originalității firești, care nu trebuie demonstrată, ci doar savurată, așa cum putem savura cele trei părți ale cărții: Trecutul meu prezent; Prezentul, de-acum trecut și Viitorul firavelor speranțe.

Autoarea și-a ales un motto, citându-l pe Cardinalul Iuliu Hossu: “De dragul nimănui nu vom deveni trădători… Și dacă vi se va cere și viața, trebuie să vi-o dați pentru credința voastră!”

Credința a moștenit-o, în parte, de la tatăl ei, preotul greco-catolic și profesorul Viorel Ilie Baciu, lucru ce îl aflăm din “Elegie pentru zâmbetul îngerului”, unde “… la ceas de rugăciune, / lângă masa preschimbată în altar, / glasul tatălui meu rostea sacra chemare, / brațele lui ridicau peste lume / Potirul vieții…/.

Durerea o copleșește neîncetat pe Miorița Baciu Got și “Tatăl meu – ram prea devreme tăiat- / s-a grăbit să bată la poarta Inimii Tale, Doamne!”. În finalul elegiei, răzbate puternic ruga fiicei: “În ceasul plecării, Te-am rugat, / Atotputernice Dumnezeu, / să-mi lași ca amintire zâmbetul îngerului său”. Se pare că singurătatea devine linia de orizont a existenței autoarei, deși rămâne o iluzie consolatoare, deși îl aprecia atât de mult pe episcopul martir, Fericitul Tit Liviu Chinezu, confesorul tatălui său. Mi s-a părut interesantă introducerea a șase versuri semnate de Petre Got din “Ca o ploaie”: “Izvorul își va reaminti / Pașii noștri dintâi, / Vom întineri odată cu gândul, / Nunta noastră din florar / Florar va rămâne, / Primăvara neînvinsă de viscol”.

Autoarea n-a primit făgăduința veșniciei tatălui drag, dovedită în “Portret” unde “Pe Golgota suferințelor, / tata și-a purtat răbdător, cu albastră speranță, crucea…/ Părintele meu mi-a relevat Adevărul, / În sufletul meu, amintirea lui / e proaspătă duminică”. Parcă-s în rimă toate elementele de stabilitate ale lumii! Cele 77 de titluri din carte mă fac să cred că autoarea este un vizual, atât în tehnica de versificație, cât și în raporturile cu lumea, cu realitatea exterioară, introducând, cu mult curaj, legile unui simț patern, mereu interiorizat, care o ajută să sesizeze, dincolo de cotidian, o suprarealitate. Prin poezia “Dor de tata” vine Miorița Baciu Got cu maturitate spirituală și cu tehnica poeziei de ultimă oră, cu linii atât de personale ce o individualizează. Așa se simte în “Rodul sacrificiului” când “Știu, bobul de grâu moare / pentru a aduce rod./ Părintele meu altoia puieți, așeza o plantă vie în alta / sub forma crucii, / sacrificându-o pe cea mai curată, / și aștepta nașterea noului / prin suferință, / purtând însemnele celor două./… Viața tatei – o luptă continuă…”.

Recenta carte poartă un titlu semnificativ, ca un timbru tulburător și melancolic și grav totodată, alimentând multe din poemele ei cu o voce lirică mereu în alertă. De aceea îmi permit să spun că “Anotimpul tăcerii” este esențială în biografia Mioriței Baciu Got, cea care este atât de sinceră în versurile grave, solemne, fără a fi retorice, dar cu tristețea fragilității și melancolia tăcerii. Autoarea și cartea sa mereu stau de veghe la neliniștile noastre, ale cititorilor, care înțeleg mai bine neîmplinirile lumii întâlnite pe retina noastră robită în așteptarea fericirii! Să știi, Miorița Baciu Got, că Voltaire credea puternic în ceea ce spunea: “Valoarea omului se măsoară după greutățile biruite de el!”.

Teodor Curpaş

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

COVID-19. Încă o VINDECARE la Satu Mare. Câte sunt în TOTAL

Autoritățile sătmărene anunță faptul că, în ultimele 24 de ore, la Satu Mare s-a mai produs încă o vindecare. Cu alte cuvinte, încă un...

Anunt mediu

Episcopia Romana Catolica Satu Mare, anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: "Construire 5 tronsoane locuinte colective,...

ACȚIUNE. Balastierele, CONTROLATE și AMENDATE de Inspecția Apelor. AMENZI grase și DOSARE PENALE

În această perioadă, inspectorii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa realizează controale pe linie de gospodărire a apelor la balastierele din județele Cluj, Maramureș,...

Castrul Roman Porolissum – principalul obiectiv turistic din judeţul Sălaj, locul unde istoria este palpabilă

Fortificația militară a fost construită în anul 106, la ordinul împăratului roman Traian, pentru a apăra principala trecere dinspre Munții Meseş (în prezent Munții...

Filiala ANTON DAVIDESCU a UZPR Satu Mare este una dintre cele mai puternice din țară

Filiala ANTON DAVIDESCU a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) Satu Mare a fost înființată în 13 februarie 2020, în „Sala Multimedia” a Bibliotecii...