Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață pe bulevardul Lucian Blaga, colț cu strada Vulturului. O tânără a fost lovită pe trecere și acum se află la spital.
Nefericitul eveniment a avut loc în jurul orei 7.00, când o tânără în vârstă de 33 de ani, din Beltiug, s-a angrenat în traversarea străzii pe trecere de pietoni semnalizată corespunzător.
A fost momentul în care a fost lovită de o mașină condusă de un șofer învârstă de 54 de ani din Satu Mare.
În urma impactului, tânăra a fost rănită. La fața locului a ajuns și o ambulanță SMURD care după ce i-a acordat victimei primul ajutor, a transportat-o la spital pentru investigații medicale mai amănunțite.
Între timp, polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului. Șoferul vinovat nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan.
Cercetările continuă.
Sursa foto: https://24sm.ro/




















