FOTOPLAN. Șoseaua care leagă SĂTMARUL de AUTOSTRADĂ. Pe unde VA TRECE

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că Primăria va face tot ce îi stă în putință pentru a fi construită șoseaua rapidă care va lega orașul Satu Mare de autostrada M3 din Ungaria. Tot cu această ocazie, edilul șef a făcut cunoscut și viitorul posibil traseu al acestei șosele rapide.

Cu toate că șoseaua rapidă Satu Mare – granița cu Ungaria și autostrada M3 nu este în apanajul Primăriei, primarul Kereskenyi a spus că vor fi făcute toate demersurile ce depind de autoritatea locală pentru construirea ei.

Mai concret, această șosea rapidă va urma să fie construită de CNAIR și va face parte din viitoarea Autostradă a Nordului.

Atât primarul Kereskenyi Gabor, cât și viceprimarul Adrian Albu, și-au exprimat convingerea că această șosea va fi construită în viitorul apropiat, mai ales că din zona de est a țării se fac presiuni puternice.

Maghiarii vor ajunge cu autostrada M3 până la granița cu România (cu negru pe hartă). Vor atinge această graniță între localitățile Csenger și Csenger Falu din Ungaria, adică în zona localității Oar din județul Satu Mare.

Viitoarea șosea rapidă, de aproximativ 10,5 km (cu albastru pe hartă) va porni de la Centura de Ocolire (cu roșu pe hartă), din zona Hotelului Dana, până la graniță, în zona localității Oar, la sud de Someș, până unde va întâlni autostrada M3.

Mai mult decât atât, se speră că atunci când aceste lucrări vor fi terminate, România va fi deja integrată în Spațiul Schengen, astfel că nu va fi necesară deschiderea a încă unui punct de trecere a frontierei la Oar.

Atunci când și Centura Orașului, când și Autostrada M3 cât și Șoseaua Rapidă vor fi terminate, municipiul și județul Satu Mare vor avea acces rapid la cel puțin cinci capitale europene, lucru ce va dinamiza substanțial economia Sătmarului.

Referitor la Șoseaua de Ocolire a municipiului Satu Mare, viceprimarul Adrian Albu a declarat că nu sunt probleme cu finanțarea acestui obiectiv, și că acesta va fi gata la noile termene stabilite.

Potrivit acestuia, pentru acest an, pentru Centura Sătmarului a fost alocată suma de 88,65 milioane de lei, urmând ca pentru orice cheltuială neprevăzută care ar urma să apară pe parcurs să fie alocate fonduri direct, nu prin rectificare bugetară.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Un nou caz în județ! Bărbat din zona Oașului cu CORONAVIRUS.

Un nou caz de Coronavirus a fost confirmat în județul Satu Mare. Ar fi vorba de un bărbat de peste 70 de ani din...

NU UITA! La noapte ROMÂNIA trece la ora de vară! STĂM ÎN CASĂ CU O ORĂ MAI PUȚIN!

Ora de vară 2020. În această noapte , România trece la ora de vară: Ora 03:00 va deveni ora 04:00 și vom dormi cu...

Mai e puțin și trecem la SCENARIUL 4 în România! Ce măsuri suplimentare ar urma să se ia!

Numărul de infectări cu COVID-19 a crescut în România, în ultimele zile, iar autoritățile încep să se pregătească pentru scenariul 4, atunci când vor...

NORMALIZARE. Numărul celor care TRAZITEAZĂ vămile din județ, în scădere DRASTICĂ

În perioada 27.03.2020, ora 19:15 - 28.03.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 164 persoane. Dintre acestea,...

ÎNGRIJORĂTOR. Încă două țări cu MULȚI SĂTMĂRENI, întroduse în ZONA ROȘIE. Despre ce e vorba

Încă două țări din Europa, în care se află foarte mulți sătmăreni, au fost introduse în zonele roșii de coronavirus. ”Începând cu data de 26...