La cum stau lucrurile şi la statistica prezentată de Poliţia Locală Satu Mare, municipiul reşedinţă de judeţ este pur şi simplu asaltat de prostituate. Doar în ultimele şase luni ale anului trecut, poliţiştii locali au aplicat peste 360 de amenzi pentru prostituţie. E interesant de văzut dacă aceste amenzi le şi plăteşte cineva.
Decembrie, vârf de lance
Potrivit raportărilor făcute de către Poliţia Locală Satu Mare, în ultimele şase luni ale anului 2019 au fost aplicate, în total, 366 de amenzi pentru prostituţie. Mai precis pentru "atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale, precum şi îndemnul sau determinarea, în acelaşi scop, a unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte".
În ceea ce priveşte aplicarea acestor amenzi, de departe, pe primul loc se află luna decembrie, cu 73 prostituate amendate. Pe locul doi se situează luna august, cu 67 de amenzi, poziţia a treia de pe podium fiind ocupată de luna iulie, cu 61 de amenzi.
Totodată, au mai fost aplicate 55 de amnyi în septembrie, 57 de amenzi în octombrie şi 53 de amenzi în noiembrie.
Zonele "roşii"
În municipiul Satu Mare sunt mai multe yone roşii în care pot fi văzute aceste prostituate. Pe lângă obişnuitele zone de la Ceasul Electric, sau strada Corvinilor între străzile Mioriţei şi Calea Traian, prostituate mai pot fi văzute la intersecţia dintre bulevardul Lucian Blaga şi strada Păuleştiului, în zona Ostrovului, zona Electrolux.
Mai nou, au mai fost văzute prostituate în zona Penny Market de pe bulevardul Henri Coandă, dar şi la ieşirile din parcările de la Auchan şi Dedeman.
Deşi de obicei ies seara, prostituatele pot fi văzute "la muncă" în aproape orice moment al zilei.
Nimeni nu plăteşte aceste amenzi
Din păcate, aceste amenzi nu le plăteşte absolut nimeni. În evidenţele Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, sunt zeci de prostituate din municipiul Satu Mare care au neplătite amenzi şi de peste 10.000 de lei, sau chiar mai mult.
Din nefericire, aceste creanţe nu vor putea fi recuperate deoarece prostituatele amendate, neavând nimic pe numele lor, nu pot fi executate silit.Interesant este faptul că sunt prostituate care sunt amendate de câtre 4-5 ori într-o lună, fără să mai punem la socoteală faptul că sunt ridicate de jandarmi şi poliţişti.
Însă odată eliberate, prostituatele se întorc la "lor de muncă", însoţite, în marea majoritate a cazurilor, şi de "peşti'.




















