RECOMANDĂRI PENTRU DEPLASĂRI ÎN SIGURANŢĂ PE DURATA MINIVACANȚEI
Poliţiştii sătmăreni vor fi la datorie în perioada minivacanței prilejuită de
Ziua Unirii Principatelor Române, pentru prevenirea şi combaterea oricăror
evenimente care ar putea afecta siguranța cetăţenilor. Dacă porniți la drum, țineți
cont de recomandările Poliției Române și respectați indicațiile polițistului rutier
aflat în teren.
Pentru siguranţa traficului rutier şi reducerea victimizării cetăţenilor prin accidente de
circulaţie, poliţiştii de la rutieră, sprijiniți de efective de la ordine publică, vor acţiona pe drumurile naţionale şi judeţene, utilizând autospecialele dotate cu echipamente de
supraveghere video a traficului şi de măsurare a vitezei de deplasare a
autovehiculelor.
Poliţia rutieră atrage atenţia conducătorilor auto cu privire la necesitatea respectării
regulilor de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive, în vederea diminuarea
riscului producerii unor evenimente rutiere nedorite.
Poliţiştii le recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză adaptată
permanent condiţiilor concrete din trafic, să evite depăşirile riscante, în special când
se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea
distanţei în mers între vehicule, mai ales atunci când partea carosabilă este umedă.
Astfel, în aceste trei zile, vor acționa în medie 26 de polițiști rutieri, cu 7 aparate
radar, pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea
accidentelor rutiere pe raza județului Satu Mare.
De asemenea, alte 32 de patrule de poliție de ordine publică împreună cu alte 7
patrule mixte formate dintr-un polițist și un jandarm vor acționa în aceste zile, pe
raza județului pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru
prevenirea faptelor antisociale.
Desigur, în acest sfârșit de săptămână prelungit pe lângă dispozitivele de siguranță
publică și poliție rutieră, vor acționa și polițiști din cadrul structurilor de investigații
criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase și acțiuni speciale.




















