FOTO. ACCIDENT. Un şofer BEAT şi-a "PARCAT" maşina în parapetul de pe podul Golescu. Acum are dosar penal

FOTO. ACCIDENT. Un şofer BEAT şi-a "PARCAT" maşina în parapetul de pe podul Golescu. Acum are dosar penal
||

În noaptea trecută, în jurul orei 22.00, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale pe Podul Decebal, în municipiul Satu Mare.

În urma primelor verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism, la urcarea pe Podul Decebal a pierdut controlul asupra direcției de deplasare astfel că a intrat în coliziune cu gardul metalic ce delimitează partea pietonală.În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În acest caz cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.

Facem precizarea că urmărirea penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa Foto: https://www.facebook.com/officialDriversSM/

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble