Cele două regiuni din nordul Italiei, unde se află cele 11 localități în care au fost depistate focare de Coronavirus, sunt destul de bine populate și de sătmăreni. Sunt sute de sătmăreni care acum trec printr-un adevărat calvar. Corina este o sătmăreancă care locuiește în zonă de mai mulți ani, împreună cu familia, iar acum a ajuns să se teamă pentru viața ei.
Sătmăreanca a declarat pentru Gazeta de Nord Vest că în momentul de față, în toată zonă nu se mai găsesc măști medicinale, dar nici dezinfectant pentru mâini. În ceea ce privește aprovizionarea cu alimente, și aceasta este foarte precară deoarece aproape toate magazinele sunt goale.
Mai mult decât atât, instituțiile publice (școli, licee, muzee, etc) au fost închise, iar cetățenilor li se recomandă să nu se expună în spațiul public decât dacă este absolut necesar.
Au fost instituite două numere de telefon de apel de urgență pentru cei care au simptomatologii asemănătoare cu Coronavirus.
Astfel, cei care au febră sau au aceleași simptome cu virusul ucigaș sunt rugați să apeleze la 118 și 1500 și să nu se prezinte la Urgențe sub nicio formă. O echipă medicală va veni la domiciliul apelantului și abia după ce va fi făcută o consultare medicală amănunțită vor fi luate și restul deciziilor.
Numărul 112 este însă valabil pentru toate celelalte urgențe.
”Ne aflăm chiar în mijloc acestei regiuni. Avem orașe închise total la 30 de km de noi. Nici nouă nu ni se prea permite să ne mișcăm cum dorim. Încă nu știm ce să facem. Deocamdată, întoarcerea în țară nu e o opțiune. Însă s-ar putea ca atunci când o să vrem să ne întoarcem în România, să nu mai putem. Nu știm cum se va termina pentru că simțim că autoritățile italiene nu ne spun tot. Credem că dezastrul este mult mai mare, dar autoritățile ascund acest lucru”, a mai spus Corina pentru Gazeta de Nord Vest.
Lidl Supermarket besieged in Casalpusterlengo where an exit and entry block was imposed due to infection by oronavirus, People lined up to stock up on foodCoronavirus outbreak, Milan, Italy - 23 Feb 2020, Image: 500514767, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Carlo Cozzoli / Shutterstock Editorial / Profimedia




















