AMENZI și DOSARE PENALE. PERICOL PUBLIC. Oameni care au MINȚIT. Oameni care nu RESPECTĂ autizolarea

AMENZI și DOSARE PENALE. PERICOL PUBLIC. Oameni care au MINȚIT. Oameni care nu RESPECTĂ autizolarea

Până în prezent, lucrători ai Direcției de Sănătate Publică Satu Mare și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat amenzi față de 8 persoane pentru nerespectarea recomandării de autoizolare la domiciliu.

De asemenea, în 2 cazuri s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în declarații, conform art. 326 Cod Penal, în cadrul cărora, la data de 19 martie a.c. s-au extins cercetările și pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor infecțioase, conform art. 352 Cod penal.

Pe parcursul zilei de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare în colaborare cu jandarmi și polițiști locali au efectuat verificări la persoanele care au obligația de a rămâne în izolare la domiciliu, în contextul limitării și prevenirii riscului de răspândire a infecției cu Covid 19. Cu această ocazie, au fost verificate 525 de persoane din județ.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au depistat 3 persoane care nu au respectat obligația rămânerii la domiciliu, astfel ca au fost sancționate contravențional.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare continuă efectuarea verificărilor la domiciliile persoanelor aflate în autoizolare.

Amenda aplicată pentru nerespectarea condițiilor de autoizolare și carantină impuse este de 20.000 de lei.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble