Vasile Lucuț ajută Spitalul Județean cu 250.000 euro!

Vasile Lucuț ajută Spitalul Județean cu 250.000 euro!

În aceste zile, cu care nu ne-am fi gândit că ne vom confrunta, se dovedeşte că a trece peste aceste condiţii speciale este despre a veni în ajutorul aproapelui nostru. Nu există manual de instrucţiuni pentru cum să ne simţim în astfel de vremuri şi ştim că asta cauzează stres tuturor.

Este despre a ne implica în tot ceea ce ţine de fiecare dintre noi, în a nu sta nepăsători, acum, când cu toţii suntem încercaţi de provocări unice.

Privind înainte, punându-ne încrederea în Dumnezeu şi în cadrele medicale, am decis şi de această dată să ne implicăm prin investiţii în sistemul sanitar, sponsorizând spitalele din Satu Mare cu echipamente medicale în valoare de 250.000 euro, astfel:
Laboratorul Spitalului Judeţean Satu Mare:
Aparat de testare COVID-19
1000 de kit-uri de testare COVID-19

Secţia ATI a Spitalului Judeţean Satu Mare:
10 Aparate de Ventilare dotate complet cu: Pat cu 4 motoare, Monitor Funcţii Vitale, Aspirator
1 Targa Hidraulică.

Spitalul de boli infecţioase Satu Mare (secţia adulţi + secţia pediatrie copii):
10 Pulsiometre
10 Tensiometre
1 Defibrilator
4 Monitoare Funcţii Vitale
1 Maşina de spălat cu uscător

Suntem conştienţi de eforturile pe care fiecare dintre noi trebuie să le depună, de sacrificiile pe care fiecare trebuie să le facă zi de zi, însă trebuie să ne menţinem speranţa vie, pentru a trece cu bine peste această grea încercare !

Doamne ajută !

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble