DOSARE PENALE întocmite de Paște. Patru sătmăreni au ÎNCĂLCAT LEGEA

DOSARE PENALE  întocmite de Paște. Patru sătmăreni au ÎNCĂLCAT LEGEA

Patru sătmăreni s-au ales cu dosare penale chiar de Paște după ce au încălcat legea cu privire la combaterea coronavirus. 

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

Astfel, la data de 19 aprilie a.c., polițiștii au aplicat 44 sancțiuni contravenționale în valoare de 70.600 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

De asemenea, polițiștii au întocmit 4 dosare penale pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada de referință, au fost efectuate 501 verificări cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu.

De asemenea, 44 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constatate nereguli.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble