Un preot ortodox din județul Satu Mare a făcut, ieri, de Duminica Floriilor, un gest deosebit pentru credincioșii pe care-i păstorește. Deoarece aceștia nu au putut veni la biserică, preotul, după slujbă, ajutat de fiicele sale, a împărțit credinicioșilor ramuri sfințite în Slujba de Florii.
Este vorba despre Gabriel Chereji, preotul paroh din Cuța, comuna Socond.
”DUMINICA FLORIILOR
Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!
La Mulți și Binecuvântați Ani! Tuturor care poartă nume de flori.
Astăzi,după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, am fost pe întreg satul, la fiecare casă și am împărțit ramuri sfințite cu ocazia Sărbătorii Floriilor.
M-am bucurat enorm, când am aflat de la credincioși, că sfintele slujbe pe care le săvârșim pe altarul de vară, se aud în întreg satul.
Și iată cum fiecare familie din sat, se află ca și în biserică atunci când săvârșim sfintele slujbe pe altarul de vară”, se arată în mesajul transmis credincioșilor săi de preotul Gabriel Chereji.





















