Lucrările de reparații pe bulevardul Octavian Goga vor fi finalizate săptămâna aceasta, au anunțat reprezentanții Primăriei. Lucrările sunt realizate în proporție de peste 90%, iar după finalizarea acestora, Primăria va continua cu lucrările și reamenajarea intersecției Burdea.
” ȘTIRE FALSĂ lansată pe un site- clonă specializat pe răspândirea de fake news! Lucrările de pe bulevardul Octavian Goga nu se întrerup. Dimpotrivă, lucrările sunt într-un stadiu foarte avansat. După finalizarea lucrărilor vom continua cu reamenajarea intersecției Burdea.”, a anunțat Primăria pe pagina oficială de Facebook.
Reparațiile pe bulevardului Octavian Goga s-au realizat în trei etape. Anul trecut au fost realizate pe porțiunea dintre magazinul Superco și pasajul de cale ferată, după care Apaserv a realizat reabilitarea colectorului de pe Octavian Goga.În ultima etapă, au fost executate lucrările pe porțiunea dintre pasajul de cale ferată și intersecția Burdea.
După ce vor fi finalizate lucrările pe b-dul Goga, acestea vor continua și în intersecția Burdea, care va fi și reamenajată.




















