Fugit din carantină, prins pe malul Someșului

Fugit din carantină, prins pe malul Someșului

Biroul de Informare şi Relatii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare informează că astăzi, 22.06.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare a fost înregistrat dosarul penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală.

Astfel, în data de 18.06.2020, în jurul orelor 17,00, numitul C.A.R., în vârstă de 20 de ani, a fost identificat pe digul situat pe malul stâng al râului Someş, în zona podului de cale ferată, acesta părăsind zona de carantinare situată în incinta Taberelor Şcolare din municipiul Satu Mare.

Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de politie judiciară din cadrul Secţiei 1 Poliţie Satu Mare – Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

”Precizăm că activităţile procesuale efectuate 1n cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovătie”, susțin procurorii sătmăreni.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble