La Satu Mare situația s-a stabilizat, dar la nivel național e grav

La Satu Mare situația s-a stabilizat, dar la nivel național e grav

Din fericire, cel puțin pe moment, la Satu Mare situația s-a stabilizat în ceea ce privește numărul cazurilor de COVID-19 confrirmate. La nivel național, însă, e jale. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 460 de cazuri noi și zece decese.

De două zile pe ”zero” la Satu Mare Potrivit raportărilor făcute de autorități, de două zile la Satu Mare nu a fost confirmat niciun caz nou de coronavirus. Astfel că, după ce săptămâna trecută a avut loc o explozie de astfel de cazuri, în ultimele două zile numărul acestora a stagnat la 76.

Vestea proastă este că nu a mai fost înregistrată nicio vindecare în ultima săptămânbă, astfel că și numărul cazurilor active a stagnat la 13.

Jale în țară Dacă la Satu Mare situația s-a mai stabilizat, în țară este jale. Până ieri, 25 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.286 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.906 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 460 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 199 de pacienți.

Zece decese Demn de remarcat este și faptul că, până ieri, 1.565 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 24.06.2020 (10:00) – 25.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (7 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Botoșani, Brașov, Constanța, Ialomița, Iași, București și Sibiu.

Dintre acestea, 1 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 deces la o persoană de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Florin Dura
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble