VIGILENȚĂ. Alți patru INCONȘTIENȚI, trimiși în CARANTINĂ pe BANII LOR. După ce au fost și AMENDAȚI

VIGILENȚĂ. Alți patru INCONȘTIENȚI, trimiși în CARANTINĂ pe BANII LOR. După ce au fost și AMENDAȚI

Alți patru inconștienți sătmăreni care se aflau în izolare la domiciliu au fost trimisi în carantină instituționalizată după ce au fost prinși de polițiști că au părăsit domiciliul declarat. Mai mult decât atât, au fost amendați și vor achita și cheltuielile de carantinare.

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Astfel, la data de 15 iunie a.c., 224 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice.

În perioada de referință au fost efectuate 1.582 de verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu.

Totodată, polițiștii au identificat patru persoane care nu au respectat măsurile de izolare la domiciliu, acestea fiind sancționate contravențional și a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoanele mai sus menționate au fost internate într-un centru de carantină, pe cheltuială proprie.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble