Acțiune comună desfășurată de Secția de Poliție Rurală Petrești și RAR

Acțiune comună desfășurată de Secția de Poliție Rurală Petrești și RAR

 

Acțiune comună a polițiștilor și reprezentanților RAR

La data de 21 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Petrești, au acționat, împreună cu specialiștii RAR, pe DN19 în localitatea Pișcolt, pentru identificarea conducătorilor auto care circulă cu autoturisme care prezintă defecțiuni tehnice

În urma verificărilor efectuate, aceștia au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1740 de lei. Totodată, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare pentru noxe peste limita legală.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 21 iulie, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, la data de 21 iulie a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 27 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 12 conducători auto, 6 dintre aceștia cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani, fiind filmați și înregistrați de aparatul radar cu viteze cuprinse între 103 km/h și 116 km/h.

 

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble