Muncă la negru, sancționată asupru în județul Satu Mare

Muncă la negru, sancționată asupru în județul Satu Mare

În cursul lunii august 2020, inspectorii de muncă sătmăreni au efectuat 172 controale, din care 72 controale în domeniul relațiilor de muncă (RM) și 100 controale în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), fiind constatate 204 deficiențe pentru înlăturarea cărora s-au dispus în anexele proceselor verbale de control 204 măsuri pentru înlăturarea acestora. Totodată, au fost aplicate amenzi în cuantum total de aproape peste 150.000 de lei.

Cu ocazia celor 72 de controale în domeniul relaţiilor de muncă efectuate în luna august 2020 s-au aplicat în total 47 sancţiuni contravenţionale, din care 13 amenzi în valoare de 175.000 lei și 34 avertismente, inspectorii de muncă dispunând 58 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale.

Pentru încălcarea unor prevederi ale Codului Muncii au fost aplicate 27 sancțiuni (șase amenzi în valoare totală de 150.000 lei și 21 avertismente). Pentru folosirea muncii nedeclarate au fost sancționați șase angajatori cu amenzi în valoare totală de 150.000 lei. Pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic au fost aplicate 10 sancțiuni (avertismente) și s-au dispus 8 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 100 controale în cursul lunii august 2020, fiind constatate 146 deficiențe (neconformități față de prevederile legale). Au fost aplicate 146 sancțiuni contravenționale, din care 11 amenzi (în valoare totală de 46.000 lei) și 132 avertismente. Au fost dispuse 146 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

În cursul lunii august au fost comunicate (de către angajatori) 12 evenimente (cercetate conform legii de către angajatori, dosarele de cercetare urmând a fi avizate de către I.T.M.).

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble