Managerul Nord Vest TV, Mircea Govor, a continuat luni seara la Actualitatea sătmăreană seria dezvăluirilor din lumea politico-administrativă din Sătmar. Acesta a acuzat conducerea Consiliului Județean de lipsă de implicare.
”Avem la nivel național o catastrofă de guvern, la nivel județean lucrurile nu merg deloc. Guvernarea PNL- USR- UDMR nu aduce nimic bun pentru oameni. Aduce austeritate. Transpusă la nivel județean, dacă nu vor fi bani, iar primarii nu vor avea buget suficient, practic nu vor avea activitate”.
Acesta a mai arătat că actuala conducere a Consiliului Județean nu e în stare să cheltuie nici acum banii aduși de pe vremea guvernării PSD.
”Cei de la Consiliul Județean nu au terminat nici acum banii aduși de noi prin PNDL 1, PNDL 2. Dau un exemplu...drumul de la Cehal la limită de județ cu Sălaj, încă nu s-a apucat nimeni de el, dar el trebuia deja să fie GATA! De ce nu iese domnul președinte Pataki în față să spună motivele pentru care nu se face nimic acolo... Că e mare apa, curg sloiuri...să găsească explicații, nu să tacă. Să ne amintim că și dincoace la drumul de la Amați până n-au ieșit oamenii în stradă cu bâtele să le mai înmoaie amarul nu s-a făcut nimic. Noroc cu o firmă puternică și de prestigiu că i-a scos din încurcătură. La fel și la Ardud - Viile Satu Mare și ....Necopoi - Cărășeu, drum care trebuia să fie gata, nici nu s-au apucat de el. Faceți-vă treaba, fraților! Domnule președinte, domnilor vicepreședinți, nu lăsați tot greul pe aparatul Consiliului...”
Pataki se luptă acum să îi hrănească pe toţi cei care i-au făcut campanie electorală ”Cum vede Pataki Csaba treaba de la Consiliul Județean? El zice că e la guvernare. UDMR are subprefect, președinte la Consiliul Județean, primar, le au pe toate, o să aibă și manager public, iar acum bătaia e să-i hrănească pe toți cei care le-au făcut campanie electorală. Acum au și Ministerul Dezvoltării și își permite să transmită primarilor, inclusiv PSD, că nu au nevoie de nimeni în conducerea Consiliului, că acolo e EL. Se erijează în Superman și zice că le poate rezolva pe toate, dar îşi bate joc de locuitorii judeţului din comunele cu primari PSD”, a mai declarat Mircea Govor.
Eugen Kovacs:Ăştia nu ştiu să fie politicieni În cadrul emisiunii, Mircea Govor a amintit și de o discuție avută cu primarul UDMR din Carei, Kovacs Eugen.
”Mi-a plăcut primarul din Carei, sper să nu se supere Eugen (n.r. Kovacs) că divulg discuția noastră, care mi-a spus: ”Ăștia nu știu să fie politicieni, ăștia fiind cei de la UDMR...Au totul pe tavă, electoratul a ieșit la vot. În loc să se ocupe de drumuri, să aducă proiecte noi în județ, să aducă bani, acum se luptă cu voi (n.r. PSD)”, mi-a spus primarul Kovacs.
Alianță românească Înainte de a prezenta lista cu sumele alocate în bătaie de joc pentru PSD, la finalul anului, de Consiliul Județean către primăriile din județ, Mircea Govor a anunțat că în scurt timp se va concretiza alianța românească din județ.
”Nu se poate compara Pataki cu Csehi sau Ilyes, foștii președinți UDMR. Îi lipsește echilibrul și orientarea. Acum ne- a întărâtat și o să facem până la urmă alianța românească. Am avut o rundă de discuții cu Adrian Cozma și o să facem alianță și în Consiliul Județean și vom avea majoritate cu PNL și PMP. Cât de curând. Patru ani până acum n-au avut opoziție, dar de acum se schimbă placa...”, a mai spus Mircea Govor, care a prezentat lista cu banii alocați la finalul anului 2020 localităților din județ de la Consiliul Județean. ”O bătaie de joc la adresa localităților cu primari PSD”, a încheiat Govor. Această listă o vom prezenta în ziarul de mâine, 28 ianuarie.
Cristian Stan




















