Cel mai mare eveniment sportiv anual hibernal este, fără nici o discuție, desfășurarea finalelor Campionatelor Mondiale de schi. Profitând și de faptul că mai avem un an până la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă (Beijing - 4 - 20 februarie, 2022), mondialele din acest an sunt de o importanță imensă pentru elita schiului alpin. Faptul că JO durează 17 zile, iar CM de schi alpin au fost programate cam în aceeași perioadă a anului (8 - 21 februarie, a.c.) timp de două săptămâni, ne arată importanța pe care o dă Federația Internațională de schi acestui eveniment. Acest articol dorim să fie și un test pentru cititorii noștri în ceea ce privește interesul pe care aceștia îl au pentru acest sport. În funcție de ce semnale primim vom decide dacă dezbatem subiectele zilnic și în cotidian sau numai pe site.
Expresiile numerice din spatele organizării Campionatelor Mondiale sunt impresionante. Există cinci pârtii oficiale (sportivii vor concura pentru medalii pe patru dintre acestea, în timp ce una este dedicată antrenamentelor sau curselor de calificare); 13 curse, care vor decide cu un un total de minim 39 de medalii; 600 de sportivi din 70 de națiuni (inclusiv România) vor defila pe parcursul a 14 zile. Sunt 3.500 de persoane implicate, inclusiv personal, voluntari și membri ai echipelor; 450 de bărbați și femei care lucrează pe pârtii, 550 de medii acreditate. Sunt instalate 140 de camere TV și 90 dintre acestea vor funcționa simultan, transmitând imagini către peste 500 de milioane de telespectatori din întreaga lume.




















