Comisia de recepție însoțită de vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus, a recepționat mai multe obiective de investiție odată cu trecerea termenului de valabilitate a garanției de bună execuție de 5 ani.
Astfel, luni, 15 februarie, a fost organizată recepția finală pentru următoarele investiții:
- Modernizarea drumului județean DJ 109L Negrești-Oaș - Turț în lungime totală de 28,4 km; tronson 1 Negrești-Oaș – Bixad – Boinești – Călinești-Oaș - Gherța Mică și tronson 2, Turț
- Lucrări la podul de pe DJ 109L, la km 11+800, peste Valea Albă
- Modernizarea infrastructurii drumului județean DJ 109 L, Negreşti-Oaş – Turț – “POD KM 29+031 – Turț, peste râul Turț”.
Valoarea totală a lucrărilor este de 49.282.678 lei.
La recepția finală au participat pe lângă reprezentanții beneficiarului, executanții lucrărilor, dirigintele de șantier și proiectantul.




















