Dacă e luni seara sunt previziuni și analize politico-administrative la Actualitatea sătmăreană. Managerul NVTV, Mircea Govor, e invitatul deja tradițional al emisiunii Actualitatea sătmăreană, iar luni seara a comentat evenimentele petrecute săptămâna trecută la nivel județean și nu numai.
Confirmat de ministrul Dezvoltării Managerul NVTV a afirmat că vizita de sâmbătă a ministrului UDMR al Dezvoltării, Cseke Attila, e una bună şi firească la Satu Mare şi e normal ca lucrările începute în judeţ de pe vremea guvernărilor PSD să continue şi să fie finanţate până la finalizare. În plus Mircea Govor s-a declarat mulțumit că ministrul Cseke i-a confirmat declarațiile făcute la emisiunile de la NVTV, cele legate de finanțările aduse de fosta conducere a CJ prin PNDL 1 și PNDL 2.
”Cseke Attila mi-a fost simpatic pentru că l-am prins și în perioada în care eu am fost vicepreședinte la Consiliul Județean și el era ministrul Sănătății. Și atunci s-a implicat și a sprijinit cât a putut sistemul medical sătmărean. Atunci era Csehi Arpad președintele Consiliului Județean și a fost o relație bună între cei doi. De altfe,l Csehi, mă repet, a fost un președinte foarte bun de CJ, implicat, corect, parolist, care nu te ducea cu zăhărelul. În mod special s-a preocupat de sistemul de sănătate...”, a spus Mircea Govor, care consideră firească vizita de sâmbătă a ministrului Cseke Attila.
”E normală vizita lui Cseke Attila . El e din Oradea și e un ministru important din guvernul Cîţu, fiind ministrul Dezvoltării. Și e foarte bine că a venit să viziteze șantierele începute la Satu Mare. Ce mă bucură însă după vizita lui e că iată vine ministrul Cseke și confirmă ceea ce tot spun eu aici la emisiune de la începutul anului. Acesta confirmă că 1,38 miliarde lei din PNDL 1 și PNDL 2 au fost alocate pentru judeţul Satu Mare, adică banii care au fost alocaţi de guvernările PSD mai trebuie să continue să ajungă la Satu Mare. Mă bucur că a recunoscut că mai trebuie să vină acești bani și că mai trebuie ceva în plus.
Nu am nimic cu ungurii și UDMR-ul... ”Important e să se știe adevărul... un lucru început trebuie dus la bun sfârșit. Ca exemplu, al treilea pod şi centura Sătmarului, adică investiţiile importante începute de guvernele PSD. Şi aşa cum am mai spus actuala conducere a Consiliului Judeţean să aducă cu un euro în plus pentru investiţiile din judeţul Satu Mare faţă de cât am adus noi în timpul guvernelor PSD. Pentru că UDMR-ul are tot la dispoziţie: guvernarea, Prefectura, Consiliul Județean, Primăria municipiului Satu Mare, Primăria Carei, Livada, managerul public al Sătmarului şi cam tot ce se poate în Satu Mare.
”Nu am nimic cu ungurii și cu UDMR-ul, e vorba de a respecta cuvântul dat și de caracter. De ce n-ar putea fi și Pataki la fel de parolist ca și Csehi...”, a completat managerul NVTV Mircea Govor.
Știrea săptămânii duce la Prefectură ”Știrea săptămânii trecute e cea legată de împărțirea funcțiilor de prefect. Cei care nu contează rămân ultimii, la coadă. Practic, se confirmă că din 2015 -2016 Satu Mare nu mai contează ca județ la nivel de București, la nivel de decizie. UDMR-ului n-ai ce să-i reproșezi. Nu era prioritate pentru ei postul de prefect la Satu Mare. De regulă, prefectura ține echilibrul între instituțiile statului. Iar acum nu văd cum prefectul UDMR se va putea opune unei decizii date de exemplu la Consiliul Județean de președintele UDMR Satu Mare. S-a făcut o mare greșeală cu numirea unui prefect UDMR... deşi actualul subprefect Altfatter Tamas, trebuie să recunosc, este un om onest, bine educat, civilizat, un politician de tipul Csehi, adică de caracter şi de cuvânt, care sigur va fi viitorul prefect”, a comentat Mircea Govor.
Actualul președinte PNL Satu Mare, lipsit de valoare politică ”Actualul președinte de la PNL n-are valoare politică. Nu înseamnă nimic la București. Crezi că toți președinții de filiale stau la masa la care se iau deciziile în partid? Nici vorbă! În cazul de faţă, pentru Ludovic Orban, conducerea PNL Satu Mare nu există. Pe vremea când eu eram președinte la PSD Satu Mare crezi că nu m-ar fi întrebat cei de la centru cu numirea unui prefect? Se consultau cu mine, sigur! Cu declarațiile pe care le dă, președintele PNL Satu Mare se decredibilizează”, a punctat actualul manager al NVTV legat de faptul că PNL nu a contat în negocierile de la centru legate de împărțirea prefecturilor a mai spus Mircea Govor, care consideră că din punct de vedere politic era mai corect dacă Radu Bud rămânea prefect. ”Un om politic cu experiență, care a fost atâția ani prefect, sper că nu va sta deoparte și nu se va lăsa atât de ușor scos din joc”, a mai amintit Mircea Govor.
Înregistrarea emisiunii Actualitatea sătmăreană de luni, 08 februarie, e disponibilă pe facebook la Nord Vest TV.
Cristian Stan




















