Vara australiană: Atunci când fluturii se așează pe fața supercampioanelor e greu să le conteste cineva valoarea

Vara australiană: Atunci când fluturii se așează pe fața supercampioanelor e greu să le conteste cineva valoarea

   Simona Halep și bucuria de a juca tenis. Atâta mi-a rămas din partida din turul trei al Simonei. Pata mov care se juca pe asfaltul rapid al terenului mi-am imaginat-o ca pe o fetiță de 5-6 anișori care într-o ogradă de pe malul Pontului Euxin, umezeau ochii bunicii prin exuberanța și frivolitatea unui suflet neprihănit. Nu contează scorul, nu contează adversarul, nu contează arbitrul. Doar copiii de mingi și, din păcate, puținii spectatori acceptați pe una din cele mai frumoase arene de tenis de pe mapamond, Rod Laver Arena, la ceas de seară.

    Aș vrea totuși să explic un pic titlul pe care l-am dat acestui articol. Am legat un pic ideea de zbor neregulat al unui fluture cu zbenguiala pornită din plăcerea de a juca a Simonei. Adevărata obârșie a formulării provine de fapt dintr-o fază petrecută cu vreo două ore mai înainte, pe John Cain Arena, când pe nasul japonezei Naomi Osaka s-a așezat un fluture mare, foarte frumos pictat, chiar în momentul în care aceasta se pregătea să servească. A fost o imagine superbă. Precis că se va plimba câteva luni pe ecranele televizoarelor noastre.

   Și reacția japonezei a fost superbă. Cu foarte mare atenție, fără să-i îndepărteze polenul de pe aripi, Naomi a preluat în palme sufletul gingaș și, negăsind nici o plantă, la depus pe prosopul ei.

G. Ruia
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble