FOTOGALERIE. PANICĂ la Piața Mare. A ARS ca o TORȚĂ

FOTOGALERIE. PANICĂ la Piața Mare. A ARS  ca o TORȚĂ
|||||||

Accident sau mână criminală?!?

O autoutilitară a fost distrusă de flăcări în totalitate lângă Piața Mare din municipiul Satu Mare. Și mașina de lângă duba care a luat foc ,un Opel cu numere de Satu Mare a fost afectată.Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 21.30. La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, care au reușit să stingă incendiul.

“Cinci pompieri militari intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu la un autoturism, pe strada Martirilor Deportați, în municipiul Satu Mare”, au transmis cei de la ISU Satu Mare.

 

Poliția și Pompierii au deschis deja o anchetă pentru a stabili cauza producerii incendiului. Din câte se pare, nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.

Nu se știu exact cauzele incendiului.Sperăm totuși că nu a fost vorba despre vreo reglare de conturi.Nu am putut afla mai multe deoarece cei de la IPJ aflați la fața locului ne-au trimis pentru mai multe detalii la purtătorul de cuvânt. Desigur nimic de spus de altfel  așa ar fi normal. Ce nu este normal ca unii din presă să fie trimiși la plimbare când cer informații iar la alții să li se trimită filmări și poze de la fața locului!

Sperăm să trimită un comunicat când se va știi exact și atunci totul va fi bine!


Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble