Salvator din pasiune

Salvator din pasiune
Având în vedere situația epidemiologică descrescătoare, înregistrată la nivelul județului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a reluat în totalitate activitățile programului “Salvator din Pasiune”, astfel că, în perioada 05.06-04.07.2021, la sediul inspectoratului se desfășoară cursul introductiv general și cursul de prim ajutor de bază cu Seria a-VI-a, formată din 14 voluntari, care erau înscriși în program încă din anul 2020, dar pentru care activitățile au fost suspendate din cauza pandemiei de Covid-19. După terminarea cursurilor, începând cu data de 12.07.2021, se vor face noi înscrieri în program, pentru Seria a-VII-a. Dacă ai intre 16 şi 65 de ani te aşteptăm să te alături pompierilor sătmăreni. Documentele necesare pentru a deveni voluntar: - cerere de înscriere (se completează la sediul nostru); - certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta peste 18 ani); - copie după actul de identitate; - aviz psihologic, cu menţiunea “apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU “ ( se poate obţine de la orice cabinet psihologic ); - act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare; - adeverinţă medicală (de la medicul de familie) cu menţiunea “apt pentru efort fizic” sau “apt pentru muncă”; - acordul părinţilor / tutorelui legal, doar pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani (se primeşte şi se completează la sediul nostru, în prezenţa voluntarului, a părinţilor şi a reprezentantului instituţiei noastre); ✔️certificat de naștere voluntar, certificat de căsătorie părinți în cazul voluntarilor cu vârsta sub 18 ani. Documentele se depun într-un dosar plic, la Sediul II al inspectoratului, situat pe str. Gabriel Georgescu nr. 30, în mun. Satu Mare, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 - 16.00, în perioada 12.07-23.07.2021. Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0261.711212, interior 27203, 27224, în timpul programului de lucru.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble