Un tânăr, în vârstă de 35 de ani, din Ambud a pierdut controlul autoturismul pe care îl conducea, încercând să facă un derapaj , în sensul giratoriu din Piața Libertății.
Acesta a distrus un indicator rutier și a avariat trei mașini parcate regulamentar în apropierea Hotelului Dana. Accidentul rutier s-a petrecut în jurul orei 00.30.
În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit amendă și s-a dispus măsura complementară de reținere a permisului de conducere pentru 90 de zile, conform informațiilor PresaSM.
În urma declaratiilor făcute de polițisti, indicatorul rutier va fi îndepărtat cât de repede. Aceștia au înștiințat Administrația Drumurilor. Nici o persoană nu a fost rănită, înregistrându-se doar pagube materiale.




















